Inmatriculari Auto
Noile modificări din Codul Rutier 2022 dacă circuli fără ITP.
Maşina vine la rândul ei cu responsabilități. Astfel că, șoferii au obligația să își facă ITP-ul. Inspectia Tehnică Periodică reprezintă o verificare tehnică periodică şi obligatorie a maşinii.
Ce presupune ITP?
Presupune: verificarea nivelului de poluare, siguranţei rutiere şi a categoriei de folosinţă a automobilului. Prima parte constă în verificarea nivelului de poluare. Operaţiunea presupune stabilirea compoziţiei chimice a gazelor şi a nivelului de zgomot prin introducerea în ţeava de eşapament a unei sonde. Etapa urmatoare se referă la verificarea sistemului de frânare: starea mecanică şi eficacitatea frânelor. Cea de-a treia etapa reprezintă verificarea tehnică a principalelor elemente de siguranţă ale maşinii: sistem de direcţie, suspensie şi rulare, starea farurilor şi a echipamentelor electrice ale autovehiculului.
Cât costă ITP?
Fiecare unitate autorizată RAR are propria politică de prețuri însă tarifele variază între 100 și 180 de lei, în funcție de categoria autovehiculului. Iar certificatul de înmatriculare și plăcuțele se restituie proprietarului după ce va face ITP-ul la RAR.
Documentele pentru ITP
Pentru realizarea ITP-ului sunt necesare urmatoarele documente:
Cartea de identitate a vehiculului în copie, conform cu originalul, eliberată de societatea de leasing sau în orginal, în cazul creditului auto
Certificat de înmatriculare în original
Asigurare de raspundere civilă auto obligatorie (RCA)
BI/CI a celui care se prezintă cu autovehiculul
Sancţiuni aplicate dacă circuli fără ITP
Nu uitaţi că conducerea unei mașini cu ITP-ul expirat este o contravenție. Iar şoferii prinși în trafic fără ITP valabil primesc amenzi destul de mari.
Contravenția se sancționează cu 9-20 de puncte de amendă. În 2022, un punct de amendă are echivalentul a 145 de lei ( În anul 2022 valoarea punctului de amendă a fost îngheţat la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere.), ceea ce înseamnă că amenzile sunt cuprinse, între 1.300 și 2.900 de lei. Șoferii care, deși au fost sancționați, aleg să circule în continuare cu mașinile care au ITP expirat riscă să primească încă o amendă care, cumulată cu prima, poate fi de până la 2.600 lei- 5.800 de lei.